joi, 26 noiembrie 2015

Tratamentul - PRIETEN sau duşman?




Sărbătorile sunt surse de bucurie şi împărtăşire a bucuriei cu cei dragi.
În prag de sfântă sărbătoare a Nașterii Domnului, haideți să ne întâlnim din nou, cu sau fără boala Parkinson, aducând împreună, prin prezența și inima noastră caldă, lumină și bucurie celor suferinzi!



Dr. Camelia Căpuşan şi Echipa Trust vă aşteaptă cu drag la o nouă întâlnire la Cinema Mărăşti, 18 Decembrie 2015, ora 17!

Puterea speranţei - Ora familiei împreună în boala Parkinson


miercuri, 25 martie 2015

O noua primavara

    




O noua primavara, pentru noi! Primavara, mai mult decat oricare anotimp, este anotimpul sperantei. Haideti sa aducem speranta celor ce si-au pierdut speranta! 

            Luni, 30 Martie 2015, ora 17, la Cinema Marasti - conform „traditiei” deja constituite - vom sarbatori impreuna speranta. 

            Va asteptam cu drag si pretuire.

              Echipa Trust

duminică, 24 august 2014

PACIENTUL CU BOALA PARKINSON ŞI FAMILIA




Vara aproape a trecut . Toamna ne bate la uşi, amintindu-ne că, precum veşmântul magnific al vegetaţiei verii trece, fiecare din noi suntem tribu-tari trecerii timpului şi uneori "trecerii" sănătăţii noastre. Dar  viaţa rămâne în interior, pregătită să iasă la iveală în sezonul care vine.

Pierderea sănătăţii, nu este un motiv de izolare, ci -poate mai mult ca orice altceva - ne arată că avem nevoie unii de alţii, că - în perioadele grele - cu atât mai mult  trebuie să rămânem aproape unii de ceilalţii.

Pe toţi cei sănătoşi (sau...mai putin ...) vă invităm să fim alături de cei suferinzi de boala Parkinson, în data de 8 septembrie 2014, ora17, la Cinematograful Mărăşti, pentru  o temă cu adevărat necesară: "Pacientul cu boala Parkinson şi familia".  Invitatul special al întâlnirii noastre va fi unul din seniorii medicinei clujene - dl.dr. Teodor Todoran.

Şi pentru că tot vorbeam de abundenţa vieţii din interior, nu va lipsi, desigur "partea de suflet", susţinută de grupul Quarz, de acum bine cunoscut prietenilor întâlnirilor noastre.

Vă aşteptăm cu drag, pentru a învăţa împreună, nu doar despre boala Parkinson, ci-deopotrivă- despre a fi alături unii lângă ceilalţi, în sezoanele frumoase şi în cele grele.

Cu preţuire,
Dr. Camelia Capusan si echipa TRUST

vineri, 30 mai 2014

Un nou eveniment aducător de speranţă.....

În acest început de vară, haideți să ne gândim încă o dată că speranța este hrana fiecărui suflet și să continuăm să căutăm să aducem speranța celor ce și-au pierdut-o! Adeseori cei mai buni ambasadori ai speranței sunt cei ce ştiu cum e să trăiești fără ea.
 Aşadar, pentru că fiecare din noi ştim, într-un fel sau altul, gustul amar al lipsei de nădejde și valoarea oamenilor care încurajează, Fundația TRUST, vă invită din nou la un eveniment „aducător” de speranță, din cadrul proiectului Puterea speranței în boala Parkinson, în data de 16 iunie, ora 17, la Cinematograful Mărăști.  

Tema va fi una de mare interes - „Sindromul picioarelor neliniștite și boala Parkinson”, susținută de un lector de mare calitate profesională și umană - doamna profesor Lăcrămioara Perju- Dumbravă.  
Nu va lipsi, desigur, acel moment „de suflet”, în care - în acordurile Trio Quarz, vom lăsa  muzica să ne încurajeze și să ne vindece. 

Vă așteptăm cu drag
                                             
          Dr. Camelia Căpușan și echipa TRUST

marți, 25 martie 2014


O nouă primăvară, pentru  noi şi pacienţii nostri! 
Primăvara, mai mult decât oricare anotimp, este anotimpul speranţei. Haideţi să aducem speranţă celor ce şi-au pierdut speranţa! 
În 11 aprilie este ziua internaţională de luptă împotriva bolii Parkinson, iar în 14 aprilie, la ora 17, la Cinema Mărăşti - conform „tradiţiei” deja constituite - vom sărbători împreună speranţa. 
Vă aşteptăm cu drag şi preţuire.

Dr. CAMELIA CAPUSAN
medic primar neurolog